Jurnal de tată

De azi voi ține, din când în când, un jurnal de tată. Sunt tatăl a doi băieței zvăpăiați și energici, frumoși dar care te și scot din țâțâni. Ce-mi veni să fac asta? Cu adevărat mama are mai multe joburi, unul clasic – profesional și altele acasă. La fel și bărbatul are un job în afară și cel puțin două „part-time-uri” acasă🙂 Unul este legat de copii și altul de susținerea soției (preponderent moral și/sau oarecum/puțin cu treburile casnice):
a) pentru că la ea oboseala se adună în grija și din grija copiilor
b) cea de suport și uneori pur și simplu de „suportare” a ei🙂

keep_calm_and_father_on

Habar n-am ce o să fie dar știu clar ce nu va fi:
1. Nu va fi o apologie a tatălui.
2. Nu va fi despre psihologia tatălui și rolul acestuia în dezvoltarea copilului. Nu scriu pentru că sunt psiholog, acest lucru este relativ în viața de familie și în rolul de părinte.
3. Nu vor fi articole misogine și nici care minimalizează rolul mamei.
4. Nu vor fi rubrici educative, nu va conține sfaturi ci doar experiențe de viață. Noica spunea foarte fain: „Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conţinuturi, nu sfaturi, nu învăţături”
5. Nu va fi despre valori și principii
Un lucru este cert: un bărbat poate divorța de soție – dar nu divorțează și de copiii săi. Relația conjugală se poate rupe însă cea de tată niciodată. Poți să fii ex-ul din viața unei femei, fostul șot, etc dar nu poți fi fostul tată.

***

Veau cu foța

„Mă, dacă nu mergi la baie te duc cu forța.” Mihnea țopăia ca un ied sălbatic, nici că mă lua în seamă. Îl trag de pe canapea, îl pun pe parchet (alunecă mai ușor decât o gresie umedă) îl iau de piciorușe și așa-l duc până la ușa de la baie. Ăsta râdea de se prăpădea. Are un țignal, zici că-i claxon de TIR. În baie nu povestim ce facem, au și copiii intimitatea lor.
A doua seară, vine vremea pentru baie. Mihnea era în sufragerie, cocoțat pe spătarul canapelei. Eu de colo, neavând de ales, îi zic:
– „E timpul să facem băița și să mergem la nani”.
– „Meg la baie numai dacă mă duți cu foța”. Casc niște ochi de buhă și-l întreb:
– „Cu ce să te duc?”
– „Cu foța. Veau cu foța” râzând cât îl țineau rărunchii.
Văzând că nu înțeleg, copilul se pune pe jos, pe parchet: „Cu foțaaaaa tatiiiiiiiiiii, cu foțaaaaaaa!!!!!!!
Ce am putut eu să-i transmit cu o seară înainte și ce a ales el să înțeleagă. Unde dai și unde crapă!? Voiam să-i zic că nu merge după el, că lucrurile trebuie făcute, bla, bla-uri d-astea – dar copilul a recadrat totul în joacă. Ăsta-i Mihnea…transformă regulile noastre în propria lui distracție

baie_copil

sursa foto: copilul.ro

***

Despre bunici și minele antipărinți

Seară de seară încercăm să respectăm ritualul nostru. Mai greu în zilele – de altfel foarte puține – când vine mama mea ori soacră-mea pe la noi. Atunci se duc pe apa sâmbetei mai toate, căci trebuie să stau cu gura mai ales pe ele și din când în când pe copii. Bunicii sunt câteodată mine antipărinți. Mai în glumă, mai în serios, legat de educație, cam așa văd lucrurile: părinții cu educația, unchii, mătușile cu distracția, bunicii – cu pansamentele emoționale, ca să folosesc cel mai blând eufemism cu putință. Aș avea o replică mai dură, dar nu e de scris public.

Soacra ce devine bunică… Aoleu, ăsta-i un alt subiect care merită pomenit: când ești nevoit să-ți privești soacra, nu ca mama soției tale (asta-i foarte simplu) ci ca bunica fiilor tăi. Mda… Să revenim la caprele noastre. Prefer caprele, nu oile – și asta nu din motivele simbolice ale eroticii masculine – ci din considerente stilistice.

Circulă acum tot felul de teorii meta-para-pseudo-cripto-psihologice prin care se încearcă să se explice de ce copilul este mai „crizat” în prezența mamelor. Cică toate astea se întâmplă pentru că ei, copiii, simt un mediu securizant în care pot să-și manifeste liber, neconstrângător toate câte le trec prin cap, pentru că beneficiază de indulgența și înțelegerea maternă. Păi dacă în prezență mamelor copilul este crizat atunci când vin bunicii, în special bunicele/soacrele, devin posedați. Cuprins de demon, în greacă, are o conotație pozitivă. Daimonul – demonul – este spiritul bun, de sorginte divină, asemănătoare latinescului „genius”. Nu intrăm în etimologie. Asta ca o paranteză prin care arăt că o soacră, în calitate de bunică, nu e neapărat o Xantipa a zilelor noastre. Gata cu aberațiile. O explicație empirică pare mai veridică (să nu spuneți că-i o contradicție…și ce dacă e!) Mama e obosită, suprasaturată câteodată și decât să aibă vuvuzele într-una lasă de la ea…și de cele mai multe ori, bine face. Bunicii sătui de partenerul pe care l-au suportat o viață, vor să umple și ei cuibul gol lăsat de plecarea copiilor. Un bunic mi-a spus că-și iubește nepoții mai mult decât și-a iubit copiii când erau de vârsta lor. Cred că, bunicii au nevoie de nepoți, mai mult decât nepoții au nevoie de bunici. În contextul ăsta normal că tata devine bau-bau. El e singurul care mai poate ține cât de cât frâiele🙂

Mama copiilor e fericită că maică-sa-i cu ea, mama mamei lor este fericită și ea că mai are clipe ca odinioară, înainte să apară gnomul călare pe mistreț și i-a furat fiica. Copiii sunt în al infinitulea cer, că pot face ce vor. Ba chiar mai mult decât atât. Descoperă câte năzdrăvănii neînchipuite pot să facă în deplină securizare bunico-maternă. Mult mai multe decât credeau că pot face. În tabloul ăsta idilic, zici că-i o scenă din broșurile martorilor lui Iehova – veselie, verdeață și legume – apare un personaj sinistru. Totul începe cu un clinchet de chei. Dacă-i iala blocată, se aude o sonerie care acoperă suav o înjurătură. Se deschide ușa și…șiii…șiiiii…..intră Trolul din peșteră, Căpcăunul cu buzunarele sparte. De aici filmul artistic se transformă în serial întrerupt, când ți-e lumea mai dragă, de publicitate la detergent de vase și absorbante.

Mâine vine mama, buni lui Bubu, soacra Cătălinei. Va urma…tărăboi, țipete, alegături și căzături necontenite, vânătăi.

  • „Veau cu buni, ba nu veau cu buni, veau cu mami, ba nu veau cu mami. Ba daaaaaaaa, ba nuuuuuu, ba da, ba nu… baaaaaa daaaaa… ba nu știu.
  • Băăăăăăă calmați-vă! și vine un super răspuns: Tati, nu vobeam cu tine.
  • Tati veaaauuuu cu foțaaaa!!!!!!!!
  • Nu veau la naniiiii – oaaaaa…oooooaaaaa….oooooaaaaaaaaa!!!!!!!!!
  • Veau să dom cu mamiiiii. Ba nu, dormi cu buni că d-aia a venit la tine. Nuuuuuuu…uuuu….oooooaaa….ooooooaaaa. Veau cu maaamiiiiiiii.
  • Dă pupă tatiiiii, somn uol tatiii, etc…”

Dincolo de toate, bunicii sunt o mare bucurie pentru copii și câteodată, nu părinții devin persoane de referință pentru copii, ci bunicii. Doamne păzește!

copil

 ***

Săptămâna asta a pus-o Mihnea!

La orice întrebare, cerință, doleanță, etc îi  voi răspunde cu:

„Da, de ce?” – „De ce?”

Si să nu-l prind că-mi răspunde: „D-aia”.

DE CE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s