Despre risipire și miracolul reîntâlnirii.

Scriam în cronica unei cărți de dezvoltare personală că psihologia  nu are dreptul să-și aroge exculsivitatea în ceea ce privește relațiile umane, în a deveni „sfătuitoarea” de serviciu. Orice așteptare de acest gen dinspre și înspre psihologie este absolut nerealistă.

Întâlnim din ce în ce mai des afirmații de genul: „Află ce-ți lipsește pentru o relație fericită!”, „3 pași, 5 pași… n pași spre o relație de nu știu care gen”, „Lasă în urmă oamenii care nu pot fi pe aceiași treaptă cu tine!”, „Pune capăt relației tale dacă se întâmplă nu știu ce lucru…” etc. Rețete peste rețete pentru niște oameni considerați apriori bolnavi relațional. O mare minciună! Aici nu vorbesc de relațiile de cuplu ci de orice alt tip de relație dintre oameni: prieteni, camarazi de idei și „arme”, etc. Se vorbește peste tot de relații toxice și de renunțare, de a te debarasa de oamenii care îți stau în calea dezvoltării și a accesului personal spre alte culmi. Nu se vorbește de însoțire sau de schimbarea naturii relației fără a te desprinde total de acel om. Singura soluție oferită este fuga, neacceptarea nicunui tip de suferință, renunțare, debarasare. Omul devine un bun de aruncat la cea mai mică dezamăgire.

Eu cred că un om nu poate fi înlocuit sub nicio formă de un alt om, iar golul nu poate fi niciodată umplut. Rămâne un crater imens.

Importul  de peste ocean al pozitivismului de doi lei (a nu se confunda cu pozitivismul sociologic al sfârșitului de secol XIX), ideilor orientale fără cuget transferate asupra unor oameni crescuți într-o altă stare de spirit, sincretismul ideo-religios, coachingul de tot felul, etc nu a reușit. Nu cred că sunt fertile, dar ne sunt prezentate și vândute ca fiind virile.

Se cultivă un egoism feroce care nu va duce decât la o teribilă însingurare. Căutând „nod în papură” dăm de un nod gordian ce duce inevitabil la înstrăinare. „Adio, vouă! Mă aleg pe mine și doar pe mine!”

Este evident că aici nu vorbim de acte antisociale extreme: violență de tot felul, relații care-ți periclitează siguranța fizică și psihică, etc. Nu este vorba despre asta ci despre renunțarea cu ușurință dintr-un egoism cras, din ofense narcisice.

Nu cred în ruperi de relații, cred în schimbarea naturii acestora, dar nu în rupere. Cred, mai degrabă, într-un miracol al reîntâlnirilor. Militez pentru un miracol al reîntâlnirii și trăiesc în așteptarea ei.

Așteptarea fiind premergătoare tuturor întâlnirilor.

Anunțuri

2 răspunsuri la „Despre risipire și miracolul reîntâlnirii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s