Brașov – orașul fără fântâni arteziene

Suntem tentați, și asta-i oarecum firesc, să scoatem în evidență aspectele bune, funcționale și frumoase ale Brașovului uitând că acesta are destule puncte slabe din punct de vedere urbanistic, arhitectural și turistic. Poate nu-s așa de evidente, dar ele există.

Prima dată când am venit în Brașov, fiind mai familiarizat cu Timișoara, Cluj-Napoca sau București, am sesizat că Brașovului îi lipsesc fântânile arteziene frumoase. Cele existente erau urâte și neatrăgătoare. Păreau că niște bazine în care țâsnesc pisătoare. După 15 ani lucrurile nu stau diferit. În 2001 când am vizitat prima dată Brașovul fântâna de la Casa Armatei nu exista, abia în 2007 ea a fost restaurată și așezată în fața cladirii pomenite.

fantana.casa.armatei foto brasovtour.ro

Din memorie le scriu pe cele pe care le cunosc (posibil să-mi scape unele):

  1. Fântâna din marmură din Piața Sfatului construita în 1984 – de altfel, o fântână urâtă rău de tot,
  2. Fântâna din fața Casa Armatei și care a fost construită în 1885 după unele surse sau 1894 după alte surse și care este singura fântână frumoasă din Brașov,
  3. Fântâna din Parcul Titulescu,
  4. Fântâna din Parcul Trandafirilor,
  5. Fântâna de laPasajul Scărilor din Răcădău,
  6. Fântâna Valea Cetății (în fapt nr 5 și nr 6 pot fi considerate un ansamblu),
  7. O mică țâșnitoare la Patria,
  8. Fântâna la intersecția Zizin cu Calea București,
  9. Fântâna la Coresi,
  10. Fântâna din fața Hotelului ARO,
  11. Fântâna de pe Victoriei, în zona fostului magazin Rapid,
  12. Fântâna din Parcul Astra de la Orizont 3000 (putea să fie o fântână făinuță dar s-a lucrat aiurea și fără gust la ea. Bazinul are multe denivelări, etc)

Pentru un oraș modern care și-a conservat destul de bine centrul istoric păstrându-și farmecul medieval, resistematizarea fântânilor arteziene ar trebui să preocupe mai mult autoritățile locale dar și ONG-urile brașovene.

fantana-piata-sfatului-newsbv

foto: newsbv.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s