Ion Caraion (Îți trimit planeta…)

Iti trimit planeta – Ion Caraion

Iti trimit planeta

aceasta prea tarziu

iarta-mi tacerea. Par inca viu,

dar ma sfiesc si-am incercat

poteca de-a ajunge la tine-n revarsat

de ziua, cand zorii – nu stiu – buimaci

cum sa spuna lucrurilor si se uita stangaci

prin copaci

Am ciocanit litera cu litera alfabetul

tot

sa aflu pe-ncetul

barem un ciot

rebel,

barem un ciob straniu de cuvant

pe potriva. Sa te strig pe nume

cu el.

In fine, sa-ti zic intr-un fel

in care nimeni nu ti-a zis inca.

Vana si adanca

truda…in gand,

printr-ale mintii merinde

parca-mi umbla ceva, dar nu pot prinde

fantoma. O fi un mit!

Pana azi n-am gasit

nimic. Nimic n-am aflat. Cant

a paguba si-a gol. Si-acum e

incalceala care se zbate

printre vorbele mele-necate

As fi vrut, draga mea, draga femeie,

sa-ti trimit o scrisoare

care sa abata, sa descheie

fosnitoare

de sus pana jos

apele sis traiul unui eden somnoros

si avid.

Vreau sa deschid

Getule,

un fel de limbaj pierdut, sa-i spal

enigma coclita, semnele de sub val.

Dar lespezile nu s-au miscat nici atat.

O fi fost sub ele ceva sau nimic si urat?

Iata-incetul pe incetul e

(ca de un ciorchine,

ca de un zeu)

odaia plina de tine

si odaia sunt eu.

Eu care baigui prin carnea de-arheologii si titei

a unei nopti fara femei

sau cu femei inexistente. Halucinant.

Ori straniu. Intr-adevar.

In acest fum ca pe un talan,

prinde-ti-l in par

si inmulteste-l cu sufletele tale.

Prin ceata totu-i oval. Parca apele, pale

ecouri se aud…Nu se aude nimic.

Trece prin poveste (si-l duc pe targa, un pitic)

Resemnat ca un melc, m-am retras in cochilie.

Cine stie in ce zodiacuri n-a fost ca sa fie.

Din tot ce-am vrut: sa te chem,

sa te munesc asa cum n-ai fost numita,

a iesit…ce? Un poem

Acest poem ca o vita

care paste iarba fara prihana, frumoasa

de deasupra templului uitat pe terasa

in amurgul zeilor

odata cu (si ele de negasit)

vraja si salbele cheilor

Fie sa ai un vis fericit.

Sa te apere timpul ca un scut.

Si sa faci un zbor, un zbor

(Te sarut!

E toamna…E dor)

peste cer, peste ieri, de aur necalcator

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s