Jurnal de dependență II

După tine m-am împotrivit iubirii mulți ani. Din împotrivre față de iubire, din împotrivire și din dorința de a lăsa locul tău neatins, nu aveam decât o singură noapte cu femei. Nu-mi doream să mă îndrăgostesc de nimeni, căci știam că sângele și sexul orbesc, te fac subiectiv. La fel este și îndrăgostirea, mai apoi dragostea, suferința. Toate sunt subiective pentru că se definesc prin modul în care ne raportăm la ele. Ele primesc o anumită semnficație doar printr-o raportare inechivocă. M-am considerat corect și le spuneam asta, va fi doar o noapte. Mă amuza pentru că răspunsul pe care-l primeam, era mai mereu același: Eu nu sunt o femeie pentru o noapte. Poate nu ești tu o femeie de o noapte, dar eu sunt un bărbat doar pentru o seară. Atitudinea era firească, este cunoscut și răscunoscut temebrul femeii de a nu se simți folosită, de a nu fii decât un stergar pentru o noapte, dar dimineața o transformă în femeia nopții trecute. Nu se întâmplau peste noapte, nu erau femei ce ajungeau întâmplător în preajma mea. Erau foste colege, prea puține persoane cunoscute recent, unele prietene din adolescență si singura fata ce m-a refuzat. Am căutat-o vanitos și după mai bine de zece ani, aveam pe atunci 16 ani, mi-am invins și ultimul complex de inferioritate. Ce jenant pentru un bărbat să-și lege încrederea în sine de cuceririle sau eșecurile amoroase. La fel de penibil ca bulimicul ce-și cladeste self esteemul pe imaginea corporală. Mi-a plăcut o scurtă perioadă să fiu necăsătorit, să duc o viață de adolescent târziu, între cărți si spasme, între patul gol și gândul la următoarea femeie. Duceam o cucerire în cercuri, din aproape în aproape, lent, pasional și răbdator, pâna cercul se închidea. Asta le nedumerea cel mai mult: ai sedus și acum pleci, pentru că în accepțiunea unei femei seducția este idisolubil legată de o posibilă idilă. La ce bun atât efort, atât de mult joc, dacă totul se rezumă la o singură noapte, de neconceput pentru o femeie, care e structural diferită de gândirea unui bărbat. La mine era jocul privirilor, era ca jocul călușarilor ce îmblânzeau și dezlegau blestemul ielelor și apoi tăcere, o lungă tăcere. Nu mi-am auzit ulterior reproșuri. Dar nu făceam pentru ele asta, o făceam pentru mine, Știam că orice femeie, dacă te gândești la strategia potrivită îți poate deveni amantă, fie doar și pentru o noapte. Dacă lași senzația că nu ești prea interesat de ea sexual, dar știi să o faci să se simtă frumoasă, dorită, ascultată, să o valorizezi și să o apreciezi, să ai răbdare, să fii pasional și surprinzător, să fii îndrăzneț, dar să te repliezi ușor și să bați în retragere,  însă doar pentru ca apoi să revi mai ferm și sigur pe tine, să o faci să se simtă cea mai erotică făptură, fără să o atingi decât fugar pe mână, dacă ești consecvent, constant și credibil este cu neputință să nu o cucerești. Este rețeta care nu dă greș. Încă din adolescență, nefiind un tip arătos, ci un tip minion nu neapărat dezirabil pe piață de pofte trupești, mi-am construit strategii de seducție. Am creat mituri în jurul meu, mitul tipului romantic, tandru dar și grobian în același timp. Mi-am transformat tipul de a iubi într-o iubire masculină cu linii femine și sensibile. Senzația prietenului amant a funcționat de minune. Mi-am lăsat părul lung, am devenit susținatorul și admiratorul fetelor, confesor și spre marea mea surprindere am devenit și iubitul unora. Nu mă așteptam să fiu dorit. Am învățat să cunosc femeia, psihologia ei, dar și erotismul de care avea nevoie. Femeii îi datorez dezmeticirea mea, datorită ei am scăpat de complexe de inferioritate și de alte tot felul de rele. Viețuirea cu ea poate fi un lucru mai puțin plăcut, dar întâlnirea  pe scena seducției este mirifică. Nu este nimic mai tumultos și plăcut decât zâmbetul și pielea unei femei. Îți alimentezi ca bărbat iluzia fericirii și-i oferi ce vrea să audă, căci nu-i așa, un bărbat se îndrăgostește (dacă o face) de ceea ce vede, iar femeia de ce aude.

jurnal

Niciodată nu m-a interesat placerea mea, scopul era orgasmul femeii, orgasmul ei dus până la sacralitate. Prin el îmi depășeam toată urâțenia prin care mă vedeam. Trupul ei devenea un templu ce-și primea adorarea în fiecare centimetru pătrat de piele. Admir trupul femeilor, nuditatea nelascivă îmi pare fascinantă. Trupul gol al unei femei ce tace sau doar geme este încântâtor ca muzica lui Bach.

2 responses to “Jurnal de dependență II

  1. Cineva care va vrea binele🙂 – sunteti „suficient” de las(a) si iresponsabil(a) incat va ascundeti dupa un pseudonim nefericit si „suficient” de neinteligent si neinspirat incat sa confundati literatura, deci „fictiunea” cu realitatea si implicit cu persoana care detine blogul. Fragmentul face parte dintr-un viitor volum ce se va numi: „Jurnal de dependenta”. Faptul ca veniti cu un articol slabut din Semnele Timpului, probabil ca sunteti si adventist(a) imi confirma lasitatea de care dati dovada. Aveti ceva de spus, numarul meu este public, aveti onoare si sunati, iar daca ma cunoasteti cu atat mai mult lipsa dvs(ta) de tact si bun simt.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s