Jurnal de dependență

Îți datorez, printre multe altele, două lucruri: m-ai învățat cum să mănânc ciocolată și cât de cât cum să citesc romane. În loc să savurez ciocolata mă înfingeam în ea de parcă era o friptură de porc bine făcută. Aproape de fiecare dată când ne întâlneam în parc, fie pe strada ta cu nume de poet sau în camera ta, întins pe covor, te priveam cum te bucurai, cum gustai încet din ea, o savurai, o lasai să se topească, să ți se scurgă în sânge. Pe atunci citeam Nichita și Eliade, Caraion și Canetti. Tu citeai Tudoran, mult Tudoran. Nu știam să citesc romane, nici acum nu știu. Citeam proza ca pe poezie, interesat de constructul lingvistic, de metafora de lirism. Nu mă interesa povestea, nu mă intereseau personajele. Îmi spuneai că pentru  a înțelege un roman trebuie să trăiesc cu personajele lui, să fiu atent la ele, să fiu partizan cu ele în bucurie, agonie, fericire și suferință. Să trăiesc ceea ce ele trăiesc, un fel de empatie literară.

jurnalII

Nu am păstrat scrisorile tale, precum nici tu nu le-ai mai păstrat. Îmi amintesc cum, într-o zi, am primit un poem, semn că reușisem să te îmbolnăvesc și de poezie, așa cum eu, din acea zi din camera ta, știu să fac diferența dintre ciocolată și friptură.

Era un poem al lui Robert Desnos, iar eu ca răspuns, ți-am scris un poem al lui Rabindranath Tagore.

Ultimul poem – Robert Desnos

 

Atât de mult te-am visat,

Atât am mers, atât am vorbit

Atât de tare umbra ți-am iubit

Încât nimic nu mi-a rămas din tine

eu voi rămâne o umbră peste umbre

de o sută de ori mai umbră decât umbra

rătăcitoare ce-o să vină

și-o să revină într-una

în viața ta scăldată de lumină

Rabindranath Tagore – Grădinarul

 

El îmi șopti: ”Dragostea mea, înalțăți ochii”

L-am mustrat, spunându-i: ”Pleacă” și el nu s-a mișcat

Cu mâinile mele prinse în ale lui așa a stat înaintea-mi.

I-am spus ”Părăsește-mă” dar el n-a plecat

și-a apropiat chipul de urechea mea.

L-am privit și i-am spus:

”Ce rușine” și el nu s-a mișcat din loc.

Buzele lui atinseseră obrajii mei.

Am tremurat și i-am spus:

”Prea mult îndrăznești” dae el n-a roșit

Înfipsese o floare în părul meu. I-am spus:

”Degeaba” dar el nu s-a neliniștit.

Îmi luă florile ce-mi încercuiau gâtul și dispăru.

Plâng și mă întreb încă și azi în mintea mea:

”De ce nu vine iar”

Nu aveam de unde să stiu, că peste ani, cele două, descriu laitmotivul întortocheatei noastre povești.

2 responses to “Jurnal de dependență

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s