Despre prietenie. Foarte scurte considerații

Grecii antici considerau prietenia ca fiind cea mai importantă virtute. Prietenia între semeni (indiferent de sex) era superioară zeilor care erau capricioși, instabili, nesiguri și necugetați, nu se ridicau la nivelul prieteniei. Nici zeii și nici dragostea.

Creștinismul vorbește în termeni nobili de prietenie, de sacrificiu suprem: cine își dă viața pentru celălalt acela este prietenul său. Nu soțul, soția, nu părinții ci prietenul. Rezist tentației de a face o clasificare a virtuțiilor în ceea ce privește relațiile interpersonale, dar prietenia, este o unire în suflet (nu și în trup) cu celălalt.

De la Sfântul Augustin, la Sfântul Ioan Gură de Aur și până la postmodermistii aroganți și mizantropi, prietenia nu este criticată ci valorizată și prețuită pe deplin.

În prietenie nu există gelozie ci devotament, pentru ca dacă dragostea a fost încercată prin foc, prietenia a fost încercată de toate calamitățile lumii în care trăim și a lumii noastre interioare.

Un alt aspect relevant este că îți susții prietenul dincolo de judecată, ești cu el fără să fii atent la detalii raționale, îl susții și nu cauți necontenit să-i descoperi și să-i arăți neajunsurile, stângăciile, capriciile și neputințele. Devii un factor de suport pentru el. Devii exigent în a-l numi prieten, însă devenit prieten, exigența devine suportivă, încurajatoare și binevoitoare. Îți poate fi prieten doar un om pe care-l consideri egal, nu un om pe care-l privești cu superioritate sau față de care te raportezi ca fiind inferior. Prietenia nu există în afara reciprocității. Te poți îndrăgosti de un om nepotrivit, poți iubi un om nepotrivit, dar niciodată nu ai un prieten nepotrivit.

”Nu da prietenilor sfaturi frumoase ci sfaturi folositoare”

Este, din punctul meu de vedere, cea mai bună referire la prietenie, în același spirit cu ce spunea părintele Nicolae Steinhardt: ”câtă prietenie atâta exigență”

Dacă nu te bucuri de prietenul tău, nu e prietenie. Dacă cel pe care-l consideri prieten te face des să suferi, acela nu-ți este prieten. Prietenul nu-ți caută nod în papură pentru aș găsi justificări în propria persoană, nu taie noduri, ci le destramă și le despletește. Asta nu înseamnă că prietenul tău nu poate să-ți spună orice, dimpotrivă și-a câștigat dreptul de a spune orice despre tine, este dreptul necondiționat al lui de a spune ce gândește despre tine, despre ceea ce simte, însă nu o face pentru a te leza, ci pentru a te ajuta, etc

Dacă se pierde înseamnă că nu a fost niciodată. Prietenul este asemenea mântuirii, este asemenea unui dar divin ce nu se poate pierde pentru că e mai presus de tot ce e pământesc. Prietenia este forma necondiționată a dragostei umane, în care nu există monedă de schimb.

3 responses to “Despre prietenie. Foarte scurte considerații

  1. buna ziua

    in prietenie ca si in dragoste se iarta aproape totul. un prieten adevarat rade si plange o data cu tine. intr-o prietenie adevarata nu exista reprosuri si nici acuzatii. daca un prieten adevarat te critica in momente dificile din viata ta, daca esti pe un drum gresit, nu o face din rautate o face ca tine la tine si vede ca te duci pe o cale gresita.
    prietenul adevarat nu trebuie sa stea tot timpul cu tine, prieteniile rezista si la distanta si peste ani, nu trebuie sa vorbesti mereu cu el.
    prietenia inseamna totul, dar nu toti oamenii pe care ii cunosti iti sunt prieteni. nu te poti intelege cu toata lumea.doar atunci cand te afli intr-o situatie critica vezi cine iti este prieten si cine nu, prietenul cand te vede intr-o incurcatura nu iti da un branci sa te afunzi mai tare.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s